Anul trecut pe vremea aceasta ne hraneam cu optimism gandindu-ne ca unda crizei nu va ajunge pana la noi, sau daca se va intampla sa ajunga, nu ne va afecta decat in mica masura.

In prezent imi vine in minte o singura expresie gandindu-ma la 2009: un an greu. Probabil am scapat de pericolul falimentului national, fenomen prin care au trecut alte tari in curs de dezvoltare (Ungaria, tarile baltice), dar am fost departe de a combate criza prin solutii specifice.

Cum se intra in criza in 10 pasi?

Romania a avut avantajul unei tari mari, cu o inertie mare. Astfel criza a ajuns la noi mai tarziu decat la altii si a evoluat mai lent. Limitarea investitiilor straine de orice fel (directe sau indirecte) au dus la prabusirea unei piete a muncii in plina crestere si la explozia somajului.

Acum doi ani, numai cine nu voia nu se angaja. Acum sunt cozi interminabile la camera de munca.

Explicat pe limbajul unui copil de clasa a IV-a fenomenul extinderii crizei se poate explica astfel: bancile nu mai au bani, prin urmare oamenii nu mai au posibilitatea de a cumpara masini, prin urmare cei ce produc masini raman fara munca, devenind someri; acestia stau acasa, incaseaza bani de la stat sub forma unui ajutor de somaj si, la randul lor isi reduc consumul: pun mai putina benzina in rezervoare pentru ca nu se mai duc la munca, consuma mai putina spuma de ras sau produse de machiaj pentru ca nu sunt nevoiti sa se rada/machieze zilnic etc; mai departe – benzinarul, lucratorul la fabrica de cosmetice sunt in pericol sa devina someri si la randul lor isi reduc consumul.

Toti acestia isi platesc cu greu sau nu isi mai achita deloc ratele la banci. Acestea isi slabesc puterea de creditare si asa mai departe, spirala se reia de la inceput. Asadar somajul infloreste (1).

Pe langa acestea, bancile nu mai sunt interesate sa crediteze populatia (2).  Statul absoarbe toate lichiditatile si, chiar daca la dobanzi preferentiale, statul (municipalitati, agentii etc) prezinta risc aproape zero. Sunt clienti de criza.

Numai ca in Romania bancile au stopat creditarea inainte ca tara sa intre cu adevarat in criza. In Octombrie 2008, BNR impunea noile norme de creditare. Fiind destul de rigide (dar deloc anormale intr-o tara cu mai mult de un credit pe cap de locuitor), normale BNR adoptate in 2008 au stopat principala sursa a consumerismului nebun ce a caracterizat anii 2006-2008 (3). Oamenii nu isi luau credit numai pentru masina sau locuinta, ci pentru masina de spalat, calculator, termopane, mobila etc. Deci nu faceau investitii (desi nici masina nu este o investitie) ci corectau anumite frustrari acumulate in zeci de ani de restrictii.

Asadar, pe langa problemele de principiu oricum existente in economia noastra, cumulate cu cele importate ale crizei generate in strainatate, Romania s-a confruntat si cu o serie de circumstante nefericite, de genul implementarii normelor BNR. Acest fapt ar fi adus oricum un recul in consum si, evident, in cresterea economica indiferent de aparitia ulterioara a crizei. – Reducerea consumului si a puterii de cumparare (4).

Tot o astfel de circumstanta nefericita poate fi considerat si momentul aparitiei crizei economice: Ianuarie-Martie este o perioada moarta in cele mai multe dintre segmentele economiei (5). In afara de anumite industrii de nisa (depanatorii de centrale termice sau producatorii de incaltaminte si haine de iarna, anumite servicii pentru companii) toata lumea are de pierdut.

Atunci cand scaderea cererii specifica perioadei din an mai este accentuata si de conjunctura economica nefavorabila, exact in acel moment intervine panica (6).

Panica reprezinta o alta cauza, sau mai degraba efect (?) a crizei. Patronii se sperie, isi vad amenintate profiturile, taie din cheltuieli, concediaza oameni, renunta la servicii auxiliare, isi restrang activitatea, renunta la investitii.

Caderea pietei imobiliare nu poate sa nu fie amintita printre cauzele crizei in Romania (7). Dar piata imobiliara mai degraba s-a corectat prin aceasta cadere, fiind umflata ani de-a randul ca un balon de sapun. Marea problema este ca imobiliarele au tras in jos si segmentul de constructii (8). Odata ce nu se vinde, nu se mai construieste; iar aceasta industrie este de baza in orice economie. Contractarea acesteia a avut efecte dintre cele mai grave in economia noastra, inclusiv pe piata muncii.

Si daca la toate acestea se mai adauga ani electorali – 2 la rand (9) si lipsa de viziune, responsabilitate si competenta din partea politicului (10), avem reteta unei crize economice ca la carte.

Paradoxul este ca, din fericire, este posibil sa iesim din criza exact asa cum am intrat: fara sa ne dam seama, independent de actiunile noastre. Practic nici un set de masuri nu a redus efectele crizei, desi anumite decizii punctuale au fost inspirate. Salvarea uzinei Dacia si, prin aceasta, a sute si mii de furnizori cu zeci de mii de angajati, a contribuit probabil decisiv la evitarea colapsului economiei sau macar a pietei muncii. Dar nici macar aceasta salvare nu a fost determinata in mod direct de autoritatile de la Bucuresti.

Probabil vor aparea cat de curand carti, tratate si studii care vor analiza la rece criza economica a acestor ani si ne vor prezenta 10 pasi prin care putem iesi din criza; pana atunci insa ne putem consola cu teoria celor 10 pasi in care putem intra in criza.