Cliseul conform caruia democratia la noi a fost prost inteleasa este, pe cat de simplist pe atat de neverosimil. Incepand cu 1 Ianuarie 1990 romanii au adoptat exact aceeasi tactica pe care o incercasera si in anii precedenti: fiecare se descurca cum poate. Toata lumea avusese un prieten, care prieten binevoitor indulcise cat de cat traiul subt comunisti.

Transpus in anii ‘90 prietenul devenise pilă. Astazi este oarecum desuet sa ai pila, important este sa te descurci, sa ai o cunostinta, o ruda, o intrare. In orice caz, pentru a beneficia de aceste discrete avantaje iti trebuie un anumit tip de trasatura: unii ar numi-o carisma, altii imoralitate, cert este ca devine definitorie pentru societatea in care traim: tupeul.

“Dex-ul” descrie clar tupeul ca fiind indrăzneală, cutezanţă care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinenţă.

Larousse se distinge fata de alte publicatii asemanatoare deoarece foloseste adeseori puterea exemplului ca tehnica de explicare mai eficienta decat orice definitie elaborata. Daca si dex-ul romanesc ar da exemple pentru a putea intelege mai clar anumite concepte, ar trebui ca la cuvantul sus-amintit sa avem un exemplu extrem de graitor si de recent: greva magistratilor.

Ilegala din toate punctele de vedere, aceasta forma de manifestare a celor care se cred, nu numai mai presus de lege, ci legea înşăşi, devine pe zi ce trece greu de contracarat cu orice argument decent si, totodata, o mostra de tupeu ordinar, mânjit cu toate zoaiele justitiei romanesti in care ne innecam de ani de zile, emanand fara scrupule un miros pestilential de putreziciune.

In mod normal s-ar impune o carantina ferma din partea noastra, adica sa-i izolam si eventual sa-i aratam cu degetul mai rau ca pe leprosi acum cateva mii de ani.

Si asta nu pentru ca isi cer drepturile. Ci pentru ca, tocmai ei, cei ce au propagat si raspandit boala coruptiei profitand – e drept- si de lipsa cronica de imunitate a romanilor in fata acestei molime, deci tocmai ei – fac apel zgomotos si protesteaza vehement cand ar trebui sa-si toarne tone de cenusa in cap, sa scuipe in san si sa se retraga la manastiri, rugandu-se energic pentru prea-desele abateri de la moralitate săvârşite.

In schimb protestatarii urla isteric conform principiului blestemat hoţii strigă hoţii. Si in tot acest timp nu putem decat sa ne punem mainile in buzunare, sa ne inclinam usor si calm – si sa vomitam tot ce avem in noi exact pe robele si pretentiile domniilor lor, provocandu-le indignarea cu privire la indigestia noastra, dar si usurarea la gandul ca n-am avut diaree.