Archives for posts with tag: criza in SUA

Din Noiembrie 2008 comertul mondial a scazut constant pe fondul descresterii cererii si, implicit, a puterii de cumparare a populatiei. Cele mai mari porturi din lume au ajuns in situatia de a nu mai avea spatiu de depozitare a containerelor fara marfa.

Se estimeaza ca volumul comertului a 65 de state (care cumuleaza 97% din comertul mondial) va scadea cu 10% anul acesta. Analistii se intreaba cine va genera cererea in viitorul apropiat pentru redresarea comertului, in conditiile unui nivel al somajului in crestere in toata lume. Populatia SUA este inca afectata si neincrezatoare, preferand sa economiseasca; China, chiar daca inregistreaza o crestere economica de aproape 8% in T2, aceasta a fost generatPorta de infuziile de capital ale statului in economie, nicidecum de cresterea puterii de cumparare sau a consumului privat; somajul din UE impiedica populatia europeana sa impulsioneze comertul mondial, iar Federatia Rusa este clar ca nu poate aduce salvarea din acesta punct de vedere.

Atunci unde este vestea buna?!

Se pare ca punctul cel mai de jos al indicatorilor comertului s-a inregistrat in primele luni ale acestui an. De atunci, scaderea schimburilor comerciale pe plan mondial s-a temperat. Analistii economici considera ca scaderea brusca de la sfarsitul anului 2008 – inceputul lui 2009 este cauzata de scaderea brusca a cererii coroborata cu epuizarea stocurilor. Odata ce acestea au fost consumate, un nou val de comenzi a fost plasat de catre retaileri si intermediari cu scopul de a acoperi cererea care, chiar daca in descrestere, nu a coborat la nivelul zero. Aceasta pare a fi explicatia temperarii descresterii comertului mondial, alaturi de sumele importante de bani pompate de economiile nationale pentru impulsionarea consumului si a investitiilor.

Cu toate acestea, chiar daca pare ca isi revine, comertul mondial are nevoie de o crestere sanatoasa, ci nu de una de conjunctura. Pentru ca aceasta sa se intample, ar trebui sa contribuie mai multi indicatori vitali pentru cresterea cererii: rata somajului, investitiile, puterea de cumparare. Un orizont de timp de inca 12 luni pare a fi plauzibil dar si destul de optimist.

Sursa si informatii suplimentare: the economist

Foto: portul din Singapore, sursa: gcaptain.com

S-a tot zis ca Barack Obama isi citeste majoritatea discursurilor, chiar si micile alocutiuni de pe prompter. Aceasta este politica adoptata de consilierii presedintelui SUA care, asa cum am mai scris aici, nu lasa nici macar o virgula sa strice armonia Casei Albe. Atata timp cat este inca indragit si pe val, nimeni nu o sa se supere ca dl. Obama isi lectureaza spusele de pe prompter. Probabil Bush W. ar fi fost desfiintat daca ar fi indraznit sa renunte la improvizatia discursurilor inconfundabile ale domniei sale.

Iata totusi ca nu totul decurge mereu conform planului si, intr-una dintre conferintele domniei sale, unul dintre promptere a cazut si s-a spart. S-a intamplat in cursul zilei de luni, in sala de conferinte din Eisenhower Executive Office Building, Washington. Si subiectul nu era deloc unul oarecare: argumentarea masurilor anti-criza ale administratiei Obama prezentate in fata mai multor oficiali ai administratiei publice, primari, experti in urbanism.

Reactia lui Barack Obama nu poate fi suspectata de nici o regie: “Oh, goodness. Sorry about that, guys.”. Un astfel de eveniment nu putea sa il lase descoperit pe presedintele SUA, acesta continuandu-si alocutiunea cu ajutorul unui alt prompter si al notitelor personale. Oricum toata lumea s-a distrat, a ras, nimic penibil.

Cu aceasta ocazie aflam ca recent, vice-presedintele Joe Biden s-a confruntat cu aceeasi problema, a instabilitatii prompterelor. Astfel, in timp ce vorbea in Colorado Springs despre aerul rarefiat cu care ar trebui sa se obisnuiasca cadetii US Air Force, prompterul domniei sale a cazut si s-a facut bucati. Joe Biden a avut insa o inspiratie de nota 10: mai intai a afirmat ca aerul de acolo nu este numai rarefiat, dar mai are si adieri serioase; apoi a intrebat retoric: “What am I gonna tell the President when I tell him his teleprompter is broken?  What will he do then?” , facand aluzie la dependenta presedintelui de dispozitivul neastamparat, fapt semnalat si oarecum ironizat de presa.

Surse si mai multe informatii: foxnews

Unii politicieni se nasc pentru a fi invingatori si pentru a fi iubiti. Indiferent ca sunt sau nu competenti, ca iau cele mai bune decizii sau nu, acestia sunt alesi eventual la nesfarsit. Pica intotdeauna in picioare, au presa la genunchi. Ascensiunea lor este previzibila.

Altii, precum Richard Nixon de exemplu, presedintele SUA de la inceputul anilor ’70, indiferent ce decizie ar fi luat, nu avea cum sa fie iubit. A fost ales, a fost respectat initial (pana la izbucnirea scandalului Watergate) insa nu a fost un presedinte popular, chiar daca istoria a dovedit ca a luat unele decizii extrem de inspirate. John F. Kennedy, “sperietoarea” lui Nixon, a fost in schimb extrem de iubit de catre americani. Chiar daca era departe de a avea statura morala vehiculata, lumea l-a ridicat pe un soclu; nimeni nu tinea cont de legaturile sale cu mafia, de relatiile extraconjugale ale sale si ale fratelui sau, de formarea unui “clan Kennedy” la Casa Alba. Acesta a fost iubit pentru ca a reformat si pentru ca avea stil, eleganta, prestanta.

In zilele noastre Barack Obama aduna toate sperantele americanilor si nu numai pentru un nou tip de politician. Omul politic perfect, “corect”, reprezentantul tuturor, fara nici o greaseala sau o pata morala, fara nici o virgula intre subiect si predicat. Se stia inca de cand si-a anuntat intentia de a candida, ca o sa castige alegerile. Nimeni nu avea sa ii stea in cale; este iubit si de albi si de negrii, si de nordici si de sudici.

Omul politic Obama este rezultatul genialei campanii de promovare a sa. Si nu vorbesc numai de campania electorala. Pentru cateva luni toata lumea a vorbit de Obama, mediul on-line a fost năpădit de virale cu Obama si toata lumea a crezut ca acestea au un singur scop: Barack Obama sa fie ales presedinte!

De fapt era mai mult decat atat: Barack Obama trebuia sa patrunda in mintile noastre si sa ramana acolo. Drept dovada, aceasta campanie continua si astazi si nu se va opri pana cand nu va disparea de pe scena politica.

Iata asadar cum presedintele Obama ne este prezentat intr-un fast-food american, luand pranzul cot la cot cu oamenii simplii, obezii rezultanti ai ignorantei tipic americane. Ba mai mult, dl. Obama insista sa isi plateasca singur masa, culegand aplauze, daca nu chiar ovatii din partea oamenilor uimiti de simplitatea celui mai puternic om de pe planeta. Misiune indeplinita pentru consilieri: dl. Obama nu a uitat de oamenii simplii, coboara printre ei, se serveste singur, plateste singur, stie sa vorbeasca liber in public, fara prompter la ghiseu.

Promovarea continua la un alt nivel: intr-un interviu televizat, presedintele omoara o musca ce-l supara intr-un moment stralucit de improvizatie. Iata cum Barack Obama are aceleeasi gesturi si reflexe pe care le-ar avea orice om intr-un moment asemanator. Mai mult, are si slabiciuni: daca nefericita musca nu-l deranja catusi de putin, s-ar fi zis ca este inflexibil, “de piatra”, inuman chiar. Asa insa, consilierii au jubilat si au avut grija sa propage momentul sublim al plesnirii. Asociatiile pentru protectia animalelor s-au sesizat, dand un pic de culoare stirii si evidentiind un prim mini-conflict Obama-societatea civila din administratia sa. La urma urmei nu se poate ca omul acesta sa se inteleaga chiar cu toti, sa nu supere pe nimeni. Asta ar fi dictatura.

Recent, imaginea Obama s-a (re)indreptat si catre mediul on-line, un mediu responsabil intr-o proportie destul de mare pentru succesul presedintelui american. Un filmulet de animatie – parodie, prezentandu-l pe dl. Obama ca un super-erou al zilelor noastre a fost unul dintre cele mai “umblate” virale pe mapamond. Amuzant si bine realizat ce-i drept, filmuletul nici macar nu il parodiaza cum trebuie pe presedinte, in ideea ca nu prea sunt aspecte de parodiat la domnia sa. Acesta s-a aratat bineinteles foarte amuzat, scotandu-si la iveala simtul umorului, caracteristica prezenta iata – si in vremuri grele pentru societatea americana. Pana la urma, nu-i asa, oricat de greu ar fi, sa nu ne pierdem sentimentele fundamentale. Iar presedintele are grija sa nu si le piarda.

Este de urmarit in continuare evolutia imaginii lui Barack Obama. Pana unde va merge aceasta alimentare continua ce risca sa devina un balon de sapun?! Cel putin trimestrial, echipa Obama are grija sa dea un “buzz” pentru a ne aminti ca avem de-aface cu un om politic iubit, uman, spiritual, competent etc etc etc…

PS1: modelul estic al promovarii imaginii se regaseste de la ocaua lui Cuza pana la descinderea lui Vladimir Putin intr-un supermarket din Rusia. Acesta, vazand cat de buni dar scumpi sunt carnaciorii pe care i-a gustat absolut intamplator, vrea sa stie cum se poate scadea pretul acestora cat mai repede, un adaos de 100-200% fiind de neconceput.

PS2: in cazul in care dl. Basescu indraznea sa intre intr-un restaurant normal pentru masa de pranz era crucificat: populist, iresponsabil, inconstient de importanta functiei sale, ipocrit etc etc.

1. Barack Obama la fast-food


2. Barack Obama omoara o musca, deranjat de aceasta

3. Barack Obama supererou – He’s Barack Obama

Acesta este un post scris la jumatatea lunii Februarie, pe baza unui articol aparut in The Economist.

Campania electorala din Statele Unite si tot ceea ce a implicat aceasta – analize politice din mass-media, virale, evenimente s.a. – au avut un singur scop: dl. Barack Obama sa fie ales presedinte al SUA. Astfel s-a ajuns la situatii in care si cele mai prestigioase publicatii de politica din lume dar si cei mai obiectivi analisti de profil sa faca front comun pentru indeplinirea scopului. Cu toate acestea, nu se poate spune ca a fost o campanie “murdara”: nimeni nu a fost neaparat impotriva dl-lui McCain, insa majoritatea formatorilor de opinie l-au sustinut frenetic pe actualul presedinte.

Isteria creata a dus la ridicarea asteptarilor vis-a-vis de administratia Obama pe culmi destul de inalte. “Luna de miere” a trecut ceva mai repede decat s-ar fi asteptat multa lume, dar tinand cont de gravitatea situatiei economice americane, nu este deloc surprinzator.

Surprinzatoare este insa analiza obiectiva, de data aceasta, din The Economist (cititi aici) cu privire la administratia Obama intr-un context extrem de actual: elaborarea si aplicarea planului anti-criza. Se pare ca presedintele democrat este victima propriilor “arme”: sperantele pe care si le-a format sunt disproportionate, cu alte cuvinte obiectivele mult asteptatului plan sunt, se pare, disproportionate. Incep astfel sa apara reale probleme de incredere acolo unde chiar neincrederea este unul dintre principalele simptome ale crizei eonomico-financiare.

Pe scurt,  principala dificultate in redresarea economiei SUA nu o reprezinta lipsa banilor, ci mai degraba incapacitatea acestora de a diminua efectele crizei altfel decat numai pe termen scurt. Banii nu rezolva chiar totul. Sistemul financiar-bancar din SUA este putred, mecanismele acestuia fiind total dereglate. Fara politici de “reparare” a acestui sistem, banii ar fi bagati intr-o gaura neagra. Este ca atunci cand unui bolnav de cancer pulmonar i se aplica tratamente si i se prescriu medicamente costisitoare, dar acesta inca fumeaza.

Conform The Economist administratia Obama a pierdut ocazia de a face primul si cel mai important pas pentru infrangerea crizei ; si aceasta nu pentru ca planul nu a fost adoptat in congres, ci – dupa cum bine spunea dl. Paul Krugman (laureat al premiului Nobel pentru Economie, unul dintre sustinatorii principali ai lui Obama) “victoria din congres se simte mai degraba ca o infrangere”. Mult laudatele abilitati de negociator si diplomat ale presedintelui SUA nu au dus la rezultatul scontat, legea privind planul “de salvare” tranformandu-se intr-o confruntare interna atat in cadrul Partidului Democrat cat si in cadrul congresului. Chiar daca a fost adoptat, planul in varianta finala este “ciuntit”, fiind rezultatul negocierii politice dintre cele doua mari formatiuni din congres.

Dar care sunt principalele doua aspecte ale acestui plan:

  • Impulsul financiar, larg dezbatut, negociat la 789 miliarde $, suma destinata redresarii sistemului financiar-bancar;
  • Planul de reorganizare a sistemului financiar, caracterizat de economisti ca fiind dezordonat, plan elaborat si sustinut de insusi Tim Geithner, secretarul trezoreriei SUA

Ca orice plan, pe hartie pare buna abordarea. Cu toate acestea, conform analistilor The Economist, se pare ca lipsa de decizie si de curaj in adoptarea solutiilor radicale, incapacitatea de a seta obiective realiste precum si anumite minus-uri evidente ale acestui plan – impiedica punerea in aplicare a tratamentului.

Printre punctele slabe ale proiectului analistii amintesc de faptul ca cea mai mare parte din suma vehiculata (789 miliarde $) urmeaza a fi “pompata” in economie incepand cu 2010; mai mult decat atat – pe baza eficientei economice a tarii. Cu alte cuvinte, se garanteaza cu o suma de bani care urmeaza, pe baza unor proiectii si prognoze economice, sa fie produsa in urmatorii ani. Dar aceasta nu ar fi marea problema, ci tocmai sus-amintitul sistem financiar stricat si costisitor ar constitui o mare piedica. Se pare ca istoria economica recenta (Japonia in anii ’90) confirma faptul ca inainte ca o economie sa se poata redresa, trebuia ca bilanturile financiare ale marilor institutii bancare sa fie restructurate, iar bancile cu probleme (datorii mari, insolvabilitate) sa fie redresate sau eliminate.

obama-pulitzer

Mai exact se vorbeste de 2 trilioane $ – suma estimata a reprezenta   cumulul de credite neperformate si pierderile aferente. Mai mult    decat atat, bilanturile bancilor sunt infestate de “asset-uri” toxice de sute de miliarde de dolari: ipoteci greu de estimat, nevalorificabile practic in lichiditati, precum si altfel de credite (de consum, auto) care nu au acoperire. Mai mult decat atat, acestea nu reprezinta decat o parte din caracatita crizei: se mai adauga componente financiare complexe, pachete de servicii – de la ipoteci la carduri de credit cumulate si transformate in lichiditati pe piata interbancara pe timpul avantului sub-prime, toate acestea contribuind la ridicarea gradului de toxicitate al economiei americane.

Una dintre pozele pentru care Damon Winter de la New York Times a primit premiul Pulitzer pentru fotografie, fiind premiata o suita de poze cu Barack Obama.  Sursa foto: digitaljournal.com

Lucrurile fiind atat de complicate, este destul de evident ca sunt necesare solutii radicale. Deocamdata insa nu se stie – sau mai exact dl Geithner nu a mentionat – cum se va proceda cu nationalizarea bancilor insolvente, cum vor fi aerisite bilanturile acestora. Ideea unui fond de investitie public-privat, care sa preia activele toxice ale bancilor este destul de vag definita si nici macar promisiunea posibilitatii de finantare ieftina – desi apreciata, nu mareste interesul investitorilor pentru moment.

In numar de doua ar fi cauzele, ambele sumbre, ale ezitarilor administratiei Obama :

Una dintre ele se refera chiar la acele asteptari ridicate ale presedintelui american, asteptari care nu sunt corect administrate si nici conforme cu realitatea. Acest lucru poate accentua neincrederea.

O a doua cauza il implica pe secretarul trezoreriei SUA: lipsa de coerenta si claritate in explicarea planului poate deriva din ezitarile acestuia, teama de a lua decizii drastice si de a cere congresului sumele de bani necesare.

Chiar daca in momentul de fata se cunosc cauzele crizei la nivel mondial, iar procesul extinderii acesteia este analizat la fiecare minut, este totusi cale lunga pana la a se cunoaste acele mecanisme care sa duca la redresarea situatiei. Chiar daca bani ar fi. Insa problema consta de acum inainte mai mult in identificarea si stabilirea prioritatilor, decat in rezolvarea lipsei de lichiditati. Se trece astfel intr-o noua etapa a crizei. Vom vedea cine va avea initiativa de succes a rezolvarii acesteia.

Update: Intre timp, Dl Obama a afirmat ca asistam la inceputul sfarsitului crizei. Adica se intrevede luminita de la capatul tunelului. Sa speram insa ca tunelul va fi mult mai scurt decat cel autohton.