Şovăind in faţa pârleazului destul de pitic ce inconjoara subreda coalitie, nehotarati daca sa il sara sau nu in aceste zile de mare tensiune politica, cei de la PSD s-ar putea sa aiba o mare problema cu aceasta dilema a lor si sa le ramana boaşele tocmai in acel pârleaz.
Iar fara organele de rigoare, pesedeii risca sa-si subtieze vocea destul de mult. In perspectiva concertelor prezidentiale din toamna, acest lucru ar fi o drama. In lupta cu toreadorul portocaliu, PSD va avea nevoie de mult sange rece si de o voce baritonala. Deocamdata sangele pesedist fierbe, iar vocea este rârâita rau. 
Este poate pentru prima data de cand se afla la guvernare cand socialistii sunt tentati, neavand de ales, sa isi exercite statutul de partid de guvernare. Si oricat ar incerca mai-marii partidului sa para detasati si siguri pe ei, in fapt acestia se afla in pozitia de şah, matul fiind pregatit pentru sfarsit de noiembrie (Adica un fel de marţ, domnule Vanghelie!).
Intre timp, pesedistii nu sunt chiar singuri pe campul de batalie: lupta de clasa de altadata s-a transformat in lupta sindicala. Functionarii publici isi iau cateva zile libere din istovitoarea lor munca pentru a protesta, rugandu-se totodata la zeii politici pentru o mult-dorita motiune ce ne-ar arunca pe toti in criza. Dar ce conteaza ca sufera si mediul privat alte cateva luni in plus, atunci cand bugetarii isi pastreaza locurile lor atat de caldute?!
Dar sa privim si partea frumoasa a momentului: alegatorii au sansa sa priveasca in parlament un spectacol cromatic de senzatie, in care vom putea observa cum se vor pozitiona si amesteca culorile prezente: portocaliu, rosu, galben si un pic de verde. Galbenul se pare ca se va scurge din camere, nedorind sa participe la asumarea raspunderii, avand sansa sa asistam ori la un ghiveci rosu-portocaliu, ori la terci verde-rosu.
Oricum va fi, ar trebui sa ne asteptam si la cateva tente clare de culori aprinse de prost gust, de mahala si obor, care in cele din urma se vor transforma in culori gri, neutre si pesimiste pentru noi.
a fost o asumare cu asomare
Am o remarca de facut in ceea ce priveste sindicatele si protestele lor: cred ca acum este un moment de cumpana si exista 2 variante:
1. guvernul cedeaza presiunilor sindicatelor si ajungem o republica socialista condusa de sindicate, precum Franta.
2. Guvernul procedeaza cum a procedat si Margaret Thatcher cu sindicatele miniere britanice, in anii ‘80 si ne indreptam spre o viziune mai liberala (mai “sanatoasa” pentru economia unei tari), in care se respecta parerile si ideile sindiatelor, dar fara ca acestea sa aiba ultimul cuvant de spus.
Vladi, foarte foarte bine punctat. Adica avem doua optiuni: ori ne adancim in mocirla unui stat invechit si nereformat ca sa ne fie bine acum, ori acceptam reforma inghitind in sec si sacrificand la greu pentru a ne fi bine pe termen scurt.
Macar daca am ajunge o republica socialista condusa de sindicate, precum Franta.
Importanta este acum actiunea guvernului sa fie facuta! Presiuni vor fii intotdeauna, dar trebuie sa invatam odata si odata ca altfel nu ajungem mai departe!