Actuala campanie a Ministerului Tineretului si Sportului a venit ca o reactie prompta la mult disputata decizie de a scoate din programa scolara o parte din orele de sport. Clipurile mizeaza pe imaginea unor foarte cunoscuti sportivi romani precum Ilie Nastase, Gheorghe Hagi, Gabi Szabo (puteti vedea aici clipul cu acestia), Leonard Doroftei, Adrian Mutu, Nadia Comaneci (puteti vedea aici clipul cu acestia). Tinand cont ca este o campanie pro-bono (se pare totusi ca a avut o puternica sustinere din partea unei cunoscute banci din Romania), este destul de reusita.
Doamna Monica Iacob-Ridzi face ce poate cu un minister care beneficiaza acum de o atentie destul de mica pe timp de criza. Faptul ca acest mnister nu a existat ani de zile decat sub forma unei agentii, a lasat urma adanci: subfinantat, cu prea putine proiecte public-privat si fara nici un proiect pe termen lung – o lege a sportului. Daca pana acum 5, 6 ani ne puteam lauda anual cu titluri supreme si medalii la discipline olimpice, acum ne propunem cel mult sa fim mediocrii, rugandu-ne sa vina din urma un copil exceptional care sa faca diferenta.
Sa nu cadem din nou in ispita formelor fara fond: o campanie, desi bine venita, nu construieste sali de sport, terenuri, nu plateste antrenorii, nu-i pregateste pe acestia, nu infiinteaza centre de copii si juniori etc. S-a zis ca micsorarea orelor de sport din programa scolara este o imensa greseala; putini insa au sesizat ca acele ore, in peste 90% dintre cazuri, umpleau orarul degeaba: in orele de sport la clasele primare se preda tot matematica, iar atunci cand se fac, au loc pe culoarele scolii sau intre bancile din clasa de cursuri; probele de gimnastica in sala de sport la gimnaziu si licee se dau la niste aparate vechi de 30 de ani – pericole publice, nu exista dusuri, elevii vin cu scutiri inventate, fetele sunt prezente la orele de sport in pantofi de strada, iar baietii in blugi; profesorii de sport rareori reusesc sa faca atragatoare aceasta disciplina, lovindu-se deseori de complicitatea sau inchistarea parintilor; pe terenurile din curtile scolilor asfaltul este crapat de radacinile copacilor sau napadit de buruieni, maidanele dintre blocuri au devenit intre timp parcari, iar centrele de copii si juniori, chiar si cele traditionale in anumite discipline sportive, sunt in paragina. Lista este interminabila.
Prin urmare am vaga impresie ca scoaterea unei ore de sport din programa scolara este cea mai mica problema acum a sportului romanesc. Nu poti face nimic cu forta; de fapt se poate dar rezultatele vor tinde catre 0. La facultate, de exemplu, inca sunt incluse in programe orele de sport, la specializari care nu au nici o legatura. Foarte bine! ne vom grabi sa zicem, fara insa sa ne gandim ca daca un tanar ajunge la 20 de ani sa fie obligat sa vina in sala de sport a universitatii, sa dea probe si sa ia note – atunci este grav. Acel tanar ar trebui sa considere ceva normal sa se duca el, in timpul liber, in parc cu bicicleta, in drumetii pe munte, in sala la fitness, la fotbal sau tenis cu baietii. Bunul simt ar trebui sa-i dicteze acest lucrul, bun-simt capatat atat acasa, cat si in 12 ani de scoala cu macar o ora de educatie fizica pe saptamana, dar aceea desfasurata in conditii normale!
Un tanar de 20 de ani constrans sa se duca in sala de sport nu isi va duce, cand va deveni parinte, copilul la sport.
Mi-e greu sa ma pronunt… Pe undeva, nu consider normal sa se impuna studentilor care nu au nicio treaba cu specializarea, sa mearga la orele de sport. Pe de alta parte, daca ai un profesor bun, cum am avut eu (la vremea respectiva, era antrenorul echipei de rugby a Clujului), stie sa cum sa te atraga spre sport- in afara de zilele in care dadeam examen, ne dadea o minge de fotbal (baietilor) si una de volei (fetelor) si ne lasa sa ne facem de cap timp de o ora si jumatate, cat tinea cursul. Si erau multi baieti care veneau la sport. Acest lucru ne-a impins sa ne organizam in fiecare sambata pentru un fotbal de 3-4 ore.
Faptul ca invatatorii sau diriginti sunt prea batuti in cap ca sa inteleaga ca un copil trebuie sa faca si sport nu ar trebui sa fie un argument pentru reducerea orelor de educatie fizica. Personal, o consider o mare aberatie, o masura care aduce aminte de comunism- in loc sa identificam raul la radacina si sa-l eradicam, pedepsim pe toata lumea.
Si, inca ceva: ca tot ai mentionat de scutirile inventate. Cred ca cineva ar trebui sa verifice medicii care emit astfel de scutiri, fiindca 70-80% din scutirile de educatie fizica sunt minciuni.
@vladi: Am avut si eu parte de profesori de sport care stiau sa ne atraga, pe noi baietii: ne dadea mingea si era cea mai mare placere. Insa asta era o ora de…distractie, mai mult decat de sport. Pentru ca prin “educatie fizica” inteleg: o materie scolara, cu o programa bine stabilita, cu rezultate scontate si testari periodice, in functie si de capacitatile fiecarui elev in parte. Parintii au si ei partea lor de vina: inca vin pe la profesori sa se roage de acestia sa nu-i chinuie prea mult, eventual deloc, ca sunt sensibili, au alergii, sunt blonaviciosi etc etc. Asta este pura inconstienta. Pentru ca daca 12 ani de scoala nu iti asigura conditiile desfasurarii unei ore de sport, atunci macar parintii trebuie sa-ti insufle ideea de importanta a sportului, a miscarii, iar un profesor – sa-ti redea placerea.