Cei care au fost cel mai dur asupriti de catre regimul comunist, mai ales in ultimile luni ale acestuia, pot exprima cel mai corect sentimentele de speranta pe care si le-au format in primele zile ale anului 1990.  Nu a trecut mult timp si aceste sperante s-au transformat in flori plantate in Piata Universitatii.

Acei oameni cu visuri si sperante au devenit clasa de mijloc a acestor zile. Clasa de mijloc plictisita, neimplicata, pasiva, sictirita, inselata. Dupa cum se stie, nici o societate nu se poate dezvolta coerent fara tocmai acea clasa de mijloc puternica si responsabila.

La 20 de ani dupa revolutie asistam la o licărire, chiar daca aparent fadă, a unor tineri cu sperante. Chiar daca implicati sau nu politic, chiar daca au interese sau nu, se debaraseaza de ignoranta ce caracterizeaza generatia din care fac parte. Adica tocmai copiii celor ce compun in prezent clasa de mijloc.

Concret, asistam la un nou val de sperante. De data aceasta, cei ce isi fac sperante vor forma clasa de mijoc peste 15-20 de ani. Daca iar li se vor tăia aripile, vom fi din nou privati de o dezvoltare normala a societatii.

Daca la 20 de ani dupa caderea comunismului, dupa desfasurarea unuia dintre cele mai controversate evenimente ale istoriei noastre si ale Europei sfarsitului de secol XX, tinerii (care nu au trait revolutia!!) ies in strada pentru a striga JOS COMUNISMUL! atunci avem inca răni deschise.

Cine nu si-a incheiat conturile cu trecutul nu se poate dezvolta rational! Cine nu si-a inteles istoria risca sa repete aceleasi greseli! Cine nu isi vindeca ranile va mai sacrifica alte si alte generatii!

Greu de inteles cum am ajuns in prag de an 2010 (!) sa strigam JOS ILIESCU! JOS COMUNISMUL! La 20 de ani dupa Duminica Orbului!

Ranile deschise ale celor care au murit in 1989 bantuie si acum generatiile noi. Sunt rani deschise care ne macina si ne vor macina in continuare pana cand nu vom fi in stare sa ne ingropam relicvele trecutului sau sa le punem intr-un muzeu.

Dar in loc sa le ingropam, noi avem (ne)sansa, a nu-stiu-cata-oara, de a le alege in fruntea tarii. Condusi de un muzeu, vom trai intr-un muzeu!