Un articol bine scris, argumentat decent, a postat Cristian Banu pe blogul sau (il puteti citi aici). Sunt enumerate mai multe idei pe care le-am perceput din ce in ce mai frecvent in ultimile cateva luni dar cu care insa nu sunt de acord.

Politica externa a lui Traian Basescu si candidatura sa sunt cele doua mari directii ale articolului. Am sa vorbesc deocamdata de primul aspect, urmand a reveni ulterior si asupra problemei candidaturii presedintelui.

Principalul argument al adversarilor politici ai actualului presedinte in 2004 a fost ca acesta nu ar avea “moaca” de presedinte. Nu are prestanta, nu stie sa se poarte etc. Un argument pueril dar care, din cauza felului de a fi al presedintelui, a alimentat in continuu ideea ca acesta ar face “politica de carciuma”, mai ales pe plan extern. Episodul recent cu diplomatia Austriei ar confirma aceasta idee. Ceea ce unii numesc negociere, intalniri tête-à-tête, convorbiri telefonice personale, presiuni etc, altii ar numi “politica de carciuma”. Ne place sau nu, vrem sau nu, asa se dezbat problemele externe, mai ales atunci cand vorbim de proiecte energetice, de conflicte care ne privesc direct (Moldova): te interesezi in jur, culegi informatii, esti activ pe canalele de comunicare, propui solutiii neoficial, negociezi, cedezi presiuni pentru a creea altele.

Dupa ce 15 ani ne-am obisnuit sa avem niste presedinti de plastilina care erau buni numai pentru a zambi si a da din cap, acum intelegem greu rigorile si caile diplomatiei. Dupa ce am negociat in genunchi, in perioada de preaderare cu UE, in prezent, cand incepem sa facem ochi si sa profitam de pozitia geo-strategica pe care o avem, ne simtim inconfortabili. Complexul cersetorului – spala-l, hraneste-l, adu-l in casa – o sa stea ca pe ghimpi.

Se zice ca suntem certati cu toti vecinii si statele importante:

  • Bulgaria: tara cu care am intrat impreuna in UE si care s-a dezis de Romania in anii de preaderare, considerand ca ne sunt superiori, de parca ar fi fost vorba de o competitie. Aceasta este adevarata politica externa de carciuma! In prezent, intre cele doua tari sunt relatii normale dar nu foarte apropiate. Mi s-ar parea normal ca tocmai bulgarii sa faca primul pas catre o colaborare mai stransa, dat fiind faptul in in cativa ani  o sa devenim pentru ei o importanta piata de desfacere si o zona de extindere a firmelor importante bulgaresti.
  • Ucraina: tara pe care o doream a fi un partener strategic deosebit pentru Romania, mai ales prin prisma schimbarii de putere din 2004, reprezinta acum o aproape un subiec tabu. Este practic imposibil sa ai relatii cu un stat cu care ai doua conflicte deschise si extrem de sensibile (canalul Bistroe si zona Insulei Serpilor – problema transata intre timp). Poate ca s-ar fi putut face mai multe pe cale diplomatica, dar atat timp cat Ucraina este macinata de permanente conflicte interne, nu are cum sa existe acelasi cuantum de interese comune pentru doua state aflate in situatii total diferite si pe directii paralele.
  • Serbia: pentru ca am fost de partea lor in problema independentei Kosovo, este clar ca Romania a castigat un partener de baza pentru urmatorii ani. Sarbii nu uita usor. S-au grabit anumite voci sa acuze: ce rost are sa ne opunem independentei Kosovo atat timp cat, pana la urma, tot o vom recunoaste? Fals! O pozitie ferma, intr-o chestiune atat de sensibila, denota caracter si, indiferent de care va fi deznodamantul final vom avea numai de castigat.
  • Ungaria: tara vecina cea mai dezvoltata, cu care relatiile externe sunt foarte bune, tinand cont de conjunctura istorica. Ungaria a facut Romaniei lobby in cadrul UE inainte de 2007, atat cat i-a permis bineinteles statulul de membru proaspat al UE. Nu cred relatia cu Ungaria poate fi mai buna decat este in prezent, mai ales ca in istorie nu s-a consemnat o legatura mai stransa intre cele doua state.
  • Republica Moldova: ceea ce cu totii am crezut ca va fi o relansare a relatiilor cu aceasta tara in 2005, cand vizita lui Traian Basescu a fost prilejul unor discutii destinse si promisiuni indraznete (cum nici macar dl. Iliescu nu a reusit sa aiba), a fost de fapt o simpla amagire. Presedintele Republicii Moldova, pe masura ce s-a apropiat mai mult de Federatia Rusa  (vehiculandu-se chiar la un moment dat o uniune F. Rusa – Belarus – R. Moldova) s-a indepartat de Romania. Orice eforturi, orice dialog, orice apel la bun simt palesc in fata unui om precum Voronin, intunecat de paranoia si de false scenarii  de intregire a Romaniei mari.
  • Federatia Rusa: refuz sa cred ca poti avea relatii normale cu o tara a carei pozitie de superioritate continua sa fie principala metoda de discutie. Un stat care oricum si-a cam pierdut din influenta chiar asupra fostilor sateliti sovietici, desconsidera Romania inca din 1990 si nu poate fi abordat la nivel diplomatic, altfel decat cu capul plecat, fapt de neacceptat pentru o tara membru UE.
  • Statele Unite ale Americii: oricate presiuni ar fi facut in plus dl. Traian Basescu in privinta scoaterii vizelor ar fi fost in zadar. Asta pentru ca nici macar acordul semnat intre cele doua state, de neraspundere penala a militarilor SUA in Romania (singurul de acest fel in Europa) nu a inmuiat autoritatile americane in problema vizelor. In rest, relatiile cu SUA raman pe cat se poate de normale intre o super putere si o tara mica, in dezvoltare.
  • Franta: episodul cu “tainul” din 2005, pentru cine nu cunoaste contextul,  a venit dupe ce, presedintele de atunci al Frantei, dl. Jacques Chirac considera Romania si Bulgaria “tari de mana a doua”, gafa de proportii a unui presedinte anchetat ulterior pentru deturnare de fonduri. A considera ca Traian Basescu “se înscrie, de bună voie,  printre excentricităţile lui Sarko, de mână cu Ghaddafi” inseamna a fi tendentios vis-a-vis de tot ceea ce face presedintele Romaniei. Daca nu avea nici o intalnire cu dl. Sarkozy, dl. Basescu era considerat nediplomat, ignorant in relatiile cu Franta, inconstient prin faptul ca nu intreprinde legaturi cu partenerul nostru traditional etc. Recenta vizita a fost un real succes, dl. Basescu dezvoltand ideea independentei energetice exact acolo unde se aplica cel mai bine: in tara centralelor nucleare, eoliene si mareomatrice.

Sunt de acord ca ar fi trebuit dezvoltate relatii diplomatice mai stranse cu Germania, tarile scandinave, tarile din Europa Centrala, Marea Britanie, China. Categoric ca este loc de mai bine. Insa de aici si pana la acuza sistematic admisitratia Basescu de legaturi externe dezastruoase, de izolare (!) – e cale lunga. Poate ca ar trebui intr-adevar sa ne intoarcem in timp cam 10-15 ani pentru a ne redefini reperele in ceea ce inseamna diplomatie, pentru a vedea ce inseamna izolare si haos in politica externa.