Punct si de la capat.

Am trecut de campanie, avem presedinte validat. PDL este partidul castigator, mai mult sau mai putin moral, fara de care jocurile politice nu se vor desfasura in urmatoarea perioada. Daca Traian Basescu ar fi pierdut alegerile, acest partid ar fi fost in deriva: alungat undeva in opozitie si fara un lider cu notorietate, Partidul Democrat Liberal cu greu ar mai fi luat fata scenei politice.

Dar nu s-a intamplat asa. PNL si PSD sunt cele doua partide in deriva care au nevoie de reformare si de capital politic cu potential. Si daca PNL are sansa sa isi ia felia de putere, PSD – catalogat in mai multe randuri “cel mai mare partid din Romania” – ramane din nou “pe dinafara”.psd-logo

Sa fim realisti: intr-o tara cu o societate compusa din peste 50%  mediu rural si cu mari probleme sociale, FĂRĂ UN PARTID SOCIALIST la guvernare este cel putin curios. Intr-o astfel de tara  se intampla ceva curios: acolo unde nevoia de dezvoltare si de reforma este mai mare decat nevoia de protectie sociala, in Europa de Est, acolo inseamna ca Partidul Social local are probleme; este subdezvoltat si defazat; este nereformat.

Vor fi greu de suportat alti 5 ani in opozitie. 9 ani aproape consecutivi in opozitie (chiar daca ciolanul le-a fost aproape de multe ori prin sustinerea PNL in 2008) par de cosmar pentru un partid asa de puternic si cu un nucleu atat de dur precum PSD.

Per total PSD va aduna cel mai probabil 15 ani de opozitie in 25 de ani de democratie.

Umbra comunismului in cadrul acestui partid ii franeaza din ce in ce mai puternic. Este ciudat cum dorinta de reforma a unor tineri dezamagiti in repetate randuri, a unei clase de mijloc seduse si abandonate si a unor expaţi fugiti din tara poate inclina balanta mai mult decat cealalta fata a Romaniei – ruralul, asistatii social, beneficiarii sistemului.

Dar societatea romaneasca are reala nevoie, in structura ei actuala, de un partid social puternic. PSD este in prezent o formatiune politica scindata, obosita, nereformata. In momentul in care niste perdanti inca mai trag sforile in cadrul partidului (Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana) este greu de avansat. In momentul in care dubiosii politici constituie an de an un lest electoral (Marean Vanghelie, Mazăre, Victor Hrebenciuc) atunci parca avem impresia ca PSD si-o face cu propria mana.

A-ti placea sa stai in opozitie de dragul unor oameni controversati inseamna masochism politic.

In politica NU e ca in sport: daca ratezi medalia de aur nu mai poti reveni peste patru ani pentru a o cuceri. In politica trebuie sa faci loc. Daca nu o faci, atunci stopezi avansarea partidului.

Revin insa la nevoia de social-democratie. Un parlament fara o opozitie puternica nu poate fi eficient. Fara o reprezentare corecta a tuturor claselor sociale, parlamentul devine irelevant. PSD este departe de a fi in pozitia influenta pe care probabil si-o doresc cei care au votat acest partid. Interesele acestor votanti le sunt slab reprezentate.

Daca PSD nu intelege acest lucru urgent, atunci va ajunge un partid de pluton, regretand zilele cand beneficiau inertial de voturile unor oameni slab informati. Iar Romania va resimti lipsa unei social-democratii sanatoase si atat de necesara la un moment dat.

Cine si-a pus sperante in faptul ca dl. Basescu o sa ne ridice pe culmi ale dezvoltarii nemaivazute este, sa recunoastem, nerealist. Cine l-a votat pentru acest lucru este naiv.

Personal l-am votat pe Traian Basescu, dar pentru alte motive decat cele mentionate mai sus. Sunt constient ca nu o sa aduca stabilitatea mult-dorita pe care am dori-o multi. Nu poate sa scoata un guvern din maneca, pentru simplul fapt ca nici nu l-a promis. Si nici nu depinde NUMAI de domnia sa.

Principalul obiectiv al lui Traian Basescu pentru urmatorii 5 ani este acela de a ne mentine pe o linie de plutire. Cine doreste sa traiasca foarte bine pe termen scurt si-a gresit nu numai alesul, dar si tara.

Suna neverosimil, dar principala problema a societatii noastre este aceea ca nu ne cunoastem cu adevarat. Nu cunoastem situatia in care ne aflam de ani de zile. Nu putem nici macar spera ca peste noapte ne putem schimba brusc, atata timp cat nu stim unde ne aflam.

Cu rabdare se rezolva toate. Obiectivul lui Traian Basescu este sa puna bazele dezvoltarii noastre. Sa fie primul care sa gandeasca pe termen lung. Mai ales pentru ca acum, eliberat de orice constrangere politico-electorala, isi poate permite sa faca proiecte.

Traian Basescu poate prelua consecventa dl-ului Tariceanu, visurile dl-ului Antonescu, naivitatea dl-ului Geoana, realismul dl-ului Ciolos, managementul dl-ului Johanis, proiectele dl-ului Oprescu, regalitatea falsa a principelui Duda – si sa le transforme pe toate intr-un proiect pe termen lung pentru Romania.

Saracul sibian a dat impresia ca deabia astepta sa iasa luni dimineata, sa ia o batista in mana si sa zica: “gata am scapat”. Totul a parut o povara pentru domnia sa, nu atat in pre-campanie, cat pe timpul campaniei pentru turul 2.

Neamtul si-a dat arama de ardelean pe fata si aproape s-a simtit vinovat pentru faptul ca Sibiu-ul l-a ales pe Traian Basescu. Dar infrangerea pentru Klaus Johanis  nu a fost nicidecum de neacceptat, ba chiar a fost o usurare si o pedeapsa pe care edilul orasului transilvan a acceptat-o cu demnitate.

Dl. Johanis a trait povestea sotului care, trecand printr-o criza, se duce la amanta, iar apoi revine cu coada intre picioare la cea pe care o iubea, sperand sa-i faca de mancare in continuare, sa-i spele rufele si sa-l ierte pentru ca a fost la curve.

A invatat o lectie mai mare decat toti ceilalti politicieni la un loc: mai bine fruntas la oras, decat prim-ministru la centru!

Relatia dintre Traian Basescu, ca presedinte, si C.P. Tariceanu a fost una plina de scantei dupa cum stim foarte bine. Dar cei doi s-au respectat in cele mai multe dintre situatii si au invatat ca pot sta la aceeasi masa a negocierilor in multe dintre situatii.

Amandoi sunt niste caini politici. Au orgolii dar nu de ordin personal! Orgoliile lor privesc interesele lor politice. S-au respins unul pe celalalt pentru ca si-au dat seama ca nu se pot domina.

Mesaj pentru cei care vad reconstructia dreptei in jurul liberalului Crin: eu l-as lasa mai degraba pe domnul Antonescu sa reconstruiasca STANGA de care Romania are evident destul de mare nevoie; Crin Antonescu este mai socialist decat diplomatul Geoana. In schimb dl. Tariceanu – vulpe batrana, singurul care i-a rezistat decent presedintelui – este omul care poate reconstrui dreapta. Sau macar sa o repuna pe o linie dreapta.

Deschis pentru o colaborare politica – ciolan daca vreti – dl. Tariceanu poate impune un punct de vedere propriu unui partid anexa PSD in ultimii 2 ani. Dar pentru asta, sentimentele personale trebuie lasate la o parte. Iar Crin Antonescu nu poate fi in stare de asa ceva.

Cat despre dl. Geoana, sa-i dea Dumnezeu putere sa se tina tare: dar mi-e teama ca Adrian Nastase o sa-l mature cu tot cu fulgi.

Mircea Geoana a ratat la mustata, se pare, intrarea in istoria Romaniei. In schimb, exuberanta l-a impins catre Cartea Recordurilor neoficiale si pur mioritice, ca cel mai scurt dintre presedinti.

12 ore de betie pesedisto-liberala o sa le plateasca cu o mahmureala pe cinste.

Dl. Geoana s-a descatusat exact in momentul in care trebuia sa fie cel mai cumpatat om politic din aceasta tara. Mircea Geoana a fost sincer si dezarmant in momentul in care trebuia sa ofere echilibrul specific diplomatiei.

Mircea Geona a dat dovada amatorismului sau politic. Pentru un imbold de moment si-a pierdut mintile si ne-a dovedit, asa cum si Crin Antonescu o facuse cu discursul sau penibil imediat dupa turul I, ca este departe de bunul-simt pe care il invoca cu atata patos.

Dl. Geoana si-a aratat toate slabiciunile si este greu de crezut ca va putea vreodata sa isi revina dupa acest moment. Mai ales ca a pierdut pe propria mana!

De cealalta parte, dl. Basescu a jucat la cacealma cu discursul sau de aseara. A avut noroc de aceasta data si a castigat. Desfiintat pentru ca n-ar stii sa piarda, a schimbat taberele in numai 12 ore: de la invinsii marginalizati la norocosii invingatori. Mi-e teama sa ma gandesc cum ar fi reactionat in caz contrar.

Nici dl. Basescu nu a fost cumpatat in discursul sau de aseara. Dar daca de la domnia sa ne asteptam, dl. Geoana ne-a predat la toti o lectie politica de manual: isteria in politica nu are ce cauta!

Nici isteria invinsului, nici cea a bucuriei!

Nu inteleg nici inversunarea dl-ului Basescu, nici bucuria isterica a lui Mircea Geoana. Este macabru, dar aproape ca mi-e dor de Adrian Nastase, care anunta in 2004, la cateva minute dupa exit-polluri, infrangerea domniei sale.

Adrian Nastase avea in Decembrie 2004 un discurs genial (involuntar) despre cele 2 Romanii. Acum, presedintele, oricare ar fi el, ar trebui sa aiba un discurs despre cele 5 romanii. La 20 de ani dupa revolutie, suntem departe de a avea certitudinea viitorului nici macar indepartat!

Vaduvele si mamele celor morti in Decembrie ’89 ar trebui chestionate.

Unde ne indreptam?

Ce facem?

Mai avem rabdare?

Astia care am mai ramas…emigram?

Sau mai bine zis INCA 5 ani. Cred ca ne-am convins cu totii ca mandatul lui Traian Basescu este departe de a semana cu o dictatura asa cum s-a insinuat. Dealtfel adversarii sai au si renuntat la aceasta partitura pe timpul campaniei: dictator haituit de presa nu prea s-a mai pomenit.

Sa incercam sa ne inchipuim inca 5 ani cu Traian Basescu la Cotroceni. Este aproape clar ca Traian Basescu nu va aduce stabilitatea politica mult dorita. Nici nu a pretins acest lucru. Multi alegatorilor ai sai il aleg nu pentru ca sunt convinsi ca ar gasi o formula de guvernare,  ci pentru ca prefera stilul implicat al lui Traian Basescu, “linistii” de guvernare a lui Mircea Geoana.

Am mai spus-o si o repet: Traian Basescu s-a schimbat foarte mult in ultimii doi ani de mandat. Este mai cumpatat, este atent la tot ce zice, chiar mai echilibrat in anumite probleme. Nu cred ca vom avea o viata politica linistita cu Traian Basescu la Cotroceni. Dimpotriva. Dar cred ca, nemaifiind implicat in nici o actiune electorala pe viitor, Traian Basescu va actiona cu nonşalanţa omului care nu are nimic de pierdut.

Nu va mai candida dupa 5 ani la presedintie. Traptat se va departa si de PDL. Cu alte cuvinte, Traian Basescu nu va mai avea obligatii politice in urmatorii 5 ani. Va avea ocazia de a taia in carne vie fara sa se teama de consecinte politico-electorale.

5 ani cu Traian Basescu ne vor arata ce inseamna cu adevarat responsabiliatea votului pentru parlamentare. Ce consecinte poate avea polarizarea societatii in alb si negru si a parlamentului in pro si anti Basescu.

Dupa inca 5 ani cu Traian Basescu vom putea spune ca istoria contemporana se imparte in doua: inainte si dupa Basescu, oricat de mesianic ar suna. Dar la 25 de ani dupa revolutie, epoca Traian Basescu va reprezenta mai mult din o treime din istoria post-decembrista..

Inca 5 ani cu Traian Basescu ne vor face sa ne gandim de doua ori inainte de a alege un presedinte. Train Basescu ne-a dovedit deja ca rolul presedintelui este mult mai important decat ne-a facut sa credem o constitutie facuta pe genunchi si un presedinte Iliescu comunistoid si simbolic, dar nociv.

Dar dincolo de toate acestea, dincolo de ura pe care unii au acumulat-o fata de Traian Basescu, dincolo de “moaca” lui, de Nuţi Udrea, de şuviţă sau lovitul copilului, si de alte orgolii si optiuni politice subiective, trebuie sa recunoastem un lucru:

Daca, dupa un mandat de 5 ani cu

inundatii catastrofale,

guverne schimbate si scandale politice,

parlament potrivnic,

referendum de demitere,

2 epidemii de gripa: aviara si gripa noua,

criza economica profunda,

rapirea ziaristilor de catre teroristi,

o fiica “prea ambitioasa”,

presa potrivnica,

2 interventii chirurgicale: coloana si tiroida,

seceta profunda,

moneda nationala puternic afectata,

Ei, daca dupa toate acestea Traian Basescu este ales din nou presedinte, atunci este clar ca omul acesta are ceva. Oricine altcineva sa fi fost in locul sau, ar fi fost sfârtecat de electorat – maxim 5 %. Dl. Basescu a strans 33%. Dincolo de populism, de carisma, de abilitate in confruntarile directe…

Traian Basescu este poate singurul politician veritabil post-decembrist capabil sa faca istoria si sa fie parte din aceasta. Poate ca asta il diferentiaza de ceilalti politicieni: anvergura la care joaca. Fara scrupule, populist, ales atat de avocati cat si de tigani, atat de studenti cat si de pensionari, cu gura mare, cu slabiciuni, cu vicii, cu ras vulgar, cu lacrimi false.

Poate o sa considerati un elogiu acest post. Dar daca lasati ura la o parte, va veti gandi la toate acestea nu acum, ci daca Mircea Geoana va ajunge presedinte. Atunci o sa vedeti diferenta dintre un amator si un profesionist intr-ale politicii!

Dincolo de optiunea mea politica, pentru unii usor de observat pe acest blog, pentru altii nu atat de evident, incerc deseori sa iau in considerare si cealalta optiune.

Uitandu-ma la dezbaterea finala dintre cei doi mi l-am imaginat pe Mircea Geoana 5 ani la Cotroceni. Va rog sa faceti  dumneavoastra acest experiment, la urma urmei este destul de plauzibil un asemenea scenariu.

“Cred cu tarie…”.

In aceste cuvinte se afla chintesenta omului politic Mircea Geona. Domnia sa isi incepe multe dintre argumentarile conceptiilor sale politice cu o expresie ce exprima pareri personale. Mircea Geoana, inainte de a ne convinge pe noi de ce spune domnia sa, incearca sa se convinga pe el insusi ca ceea ce spune este plauzibil.

De aceea nici nu stie cifre exacte, institute pe care le citeaza aiurea sau piete de export. Pentru ca Mircea Geoana in primul rand “crede cu tarie” in loc sa “afirme cu tarie”. Mircea Geoana este de parare ca, isi inchipuie, este convins de un anumit fapt. Dar nu este sigur pe ceea ce spune.

Inainte de toate, scopul lui Mircea Geoana este acela de a-l invinge pe Traian Basescu. Tocmai acest scop il impinge catre un spatiu nesigur al mediocritatii discursului politic. Nu numai ca nu are idei politice coerente, Mircea Geoana nu stie sa si le exprime.

5 ani presedinte  Mircea Geoana: dincolo de moguli, dincolo de Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie, dincolo de o comparatie subiectiva cu Traian Basescu sau de o parere politica deja formata – se afla un om cu competente politice li-mi-ta-te.

Sa fi candidat ca independent, fara lestul PSD si moguli, Mircea Geoana tot nu m-ar fi convins.

Asa cum am scris si aici, banalitatea l-a impins pe Mircea Geoana acolo unde este acum. Si un costum bine ales. Atat. Nu dovedeste ca are competente in administratie, in economie, nici macar in politica externa (unde la dezbatere a clacat inexplicabil).

Omul politic Mircea Geoana ca presedinte constituie un pas decisiv catre o functie pur simbolica de presedinte al Romaniei. Lipsit de substanta in discurs si de competenta in multe domenii, Mircea Geoana va impinge functia suprema in stat catre un orizont difuz, incert, fara perspective.

Citeam cum un comentator zicea  pe un blog ca prefera prostia lui Mircea Geoana (!) in locul ticalosiei lui Traian Basescu. Stiu ca nu m-a intrebat nimeni ce prefer eu dar tot o sa spun:

DA prefer ticalosia mediocritatii,

prefer fermitatea pasivitatii,

prefer imprevizibilitatea banalitatii,

prefer adaptabilitatea limitarii.

Peste 5 ani ne vom uita la aceasta dezbatere cu zambetul pe buze si, unii dintre noi, vom fi putini nostalgici. Analistii vor scoate in evidenta acele elemente decisive in lupta electorala: vizita la Vantu, juramantul pe blibie, arestarea lui Popa, copilul lovit.

Nici peste 5 ani nu vom trai bine. Si ne vom intreba de ce? Vom da vina pe o singura persoana, cu toate ca stim foarte bine ca acea persoana are prea putine prerogative pentru a ne face sa ne traim bine.

Peste 5 ani vom fi iesit de mult din criza. Dar vom gasi alta problema spinoasa care sa ne impiedice sa ne dezvoltam normal. Nu va fi reforma (1996), instabilitatea politica (2000), coruptia (2004) sau criza (2009). Dar ceva se va gasi.

Peste 5 ani vom putea analiza la rece tendintele electorale ale romanilor. Istoria ne va ajuta, dar nu ne va fi si favorabila.

Peste 5 ani vom avea in fine optiunea de alege intre doi ne-comunisti. Speram.

Din pacate putini isi vor schimba optiunile in aceasta seara. S-a vazut cine si-a facut lectiile, cine s-a innecat cu propriile prostii, cine a castigat confruntarea si cine nu! Putini insa au avut si capacitatea sa analizeze si sa-si formeze o optiune ferma.

Peste 3 zile avem stampila in mana. Ramane de vazut daca  vom fi inspirati in optiune sau iar orbi intr-o duminica!

Cei care au fost cel mai dur asupriti de catre regimul comunist, mai ales in ultimile luni ale acestuia, pot exprima cel mai corect sentimentele de speranta pe care si le-au format in primele zile ale anului 1990.  Nu a trecut mult timp si aceste sperante s-au transformat in flori plantate in Piata Universitatii.

Acei oameni cu visuri si sperante au devenit clasa de mijloc a acestor zile. Clasa de mijloc plictisita, neimplicata, pasiva, sictirita, inselata. Dupa cum se stie, nici o societate nu se poate dezvolta coerent fara tocmai acea clasa de mijloc puternica si responsabila.

La 20 de ani dupa revolutie asistam la o licărire, chiar daca aparent fadă, a unor tineri cu sperante. Chiar daca implicati sau nu politic, chiar daca au interese sau nu, se debaraseaza de ignoranta ce caracterizeaza generatia din care fac parte. Adica tocmai copiii celor ce compun in prezent clasa de mijloc.

Concret, asistam la un nou val de sperante. De data aceasta, cei ce isi fac sperante vor forma clasa de mijoc peste 15-20 de ani. Daca iar li se vor tăia aripile, vom fi din nou privati de o dezvoltare normala a societatii.

Daca la 20 de ani dupa caderea comunismului, dupa desfasurarea unuia dintre cele mai controversate evenimente ale istoriei noastre si ale Europei sfarsitului de secol XX, tinerii (care nu au trait revolutia!!) ies in strada pentru a striga JOS COMUNISMUL! atunci avem inca răni deschise.

Cine nu si-a incheiat conturile cu trecutul nu se poate dezvolta rational! Cine nu si-a inteles istoria risca sa repete aceleasi greseli! Cine nu isi vindeca ranile va mai sacrifica alte si alte generatii!

Greu de inteles cum am ajuns in prag de an 2010 (!) sa strigam JOS ILIESCU! JOS COMUNISMUL! La 20 de ani dupa Duminica Orbului!

Ranile deschise ale celor care au murit in 1989 bantuie si acum generatiile noi. Sunt rani deschise care ne macina si ne vor macina in continuare pana cand nu vom fi in stare sa ne ingropam relicvele trecutului sau sa le punem intr-un muzeu.

Dar in loc sa le ingropam, noi avem (ne)sansa, a nu-stiu-cata-oara, de a le alege in fruntea tarii. Condusi de un muzeu, vom trai intr-un muzeu!