Cine si-a pus sperante in faptul ca dl. Basescu o sa ne ridice pe culmi ale dezvoltarii nemaivazute este, sa recunoastem, nerealist. Cine l-a votat pentru acest lucru este naiv.
Personal l-am votat pe Traian Basescu, dar pentru alte motive decat cele mentionate mai sus. Sunt constient ca nu o sa aduca stabilitatea mult-dorita pe care am dori-o multi. Nu poate sa scoata un guvern din maneca, pentru simplul fapt ca nici nu l-a promis. Si nici nu depinde NUMAI de domnia sa.
Principalul obiectiv al lui Traian Basescu pentru urmatorii 5 ani este acela de a ne mentine pe o linie de plutire. Cine doreste sa traiasca foarte bine pe termen scurt si-a gresit nu numai alesul, dar si tara.
Suna neverosimil, dar principala problema a societatii noastre este aceea ca nu ne cunoastem cu adevarat. Nu cunoastem situatia in care ne aflam de ani de zile. Nu putem nici macar spera ca peste noapte ne putem schimba brusc, atata timp cat nu stim unde ne aflam.
Cu rabdare se rezolva toate. Obiectivul lui Traian Basescu este sa puna bazele dezvoltarii noastre. Sa fie primul care sa gandeasca pe termen lung. Mai ales pentru ca acum, eliberat de orice constrangere politico-electorala, isi poate permite sa faca proiecte.
Traian Basescu poate prelua consecventa dl-ului Tariceanu, visurile dl-ului Antonescu, naivitatea dl-ului Geoana, realismul dl-ului Ciolos, managementul dl-ului Johanis, proiectele dl-ului Oprescu, regalitatea falsa a principelui Duda – si sa le transforme pe toate intr-un proiect pe termen lung pentru Romania.











Si eu am votat Traian Basescu pentru simplu fapt ca avem nevoie de un lider adevarat.Clar ca nu am asteptari economice pe termen scurt!Nici nu ar putea presedintele sa se implice in asa ceva!Asteptarea mea majora este insa in reformarea clasei politice!Ploiticienii trebuie sa inteleaga ca asa nu se mai poate!Nu poti sa fi un parlamentar ales pentru 4 ani si sa nu ai alt obiectiv decat decat sa votezi in spirit de turma!Sunt totusi alesi uninominal!Atunci ei trebuie sa fie in nota partidului,dar sa se gandeasca si la cei care i-au trimis in parlament,ori cand trantesti un guvern inainte de alegerea presedintelui si nu validezi altul,numai la cei de “acasa”nu sau gandit!Traian Basescu trebuie sa fie Traian Basescu ,un singur amendament am:lasa domnule “dudele” alea gen:”pasarica”,”gaozar”,”i-am ciuruit”!Se poate!
Ai si tu dreptate…dar vezi tu…omul Basescu este compus din “dudele” alea; sa le pastreze…dar sa nu le mai foloseasca ca presedinte!
am votat basescu fiindca era singurul care nu era o papusa condusa de papusari.vorba lui decat un om slab condus de altii mai bine un presedinte imperfect dar de fier
Obiectivul bataita la poponet merge uns. E o bucurie sado-maso in PNL si PSD.