Partea a II-a (Partea I aici)
Care au fost acele greseli pe care le-a facut Traian Basescu pentru a ajunge in aceasta situatie?!
1. A impartit societatea romaneasca in pro si anti Basescu. Nu se poate spune ca intre 2002-2005 actualul presedinte a avut contestatari atat de vehementi in randul electoratului. Sigur ca erau oameni care nu il placeau, care nu aveau incredere in domnia sa, dar ponderea lor nu era nici pe departe comparativa cu cea de astazi.
La vremea respectiva, electoratul potrivnic lui Traian Basescu era mai curand pro-Nastase. Voiau tipul de presedinte cu o anumita pregatire, atitudine si diplomatie – imagine fals creata de fermierul de la Cornu. Intre timp acestia au ramas fara idol si fara alternative. Sa il urasca pe dl Basescu era actiunea logica, fiind asmuţiţi in aceasta directie si de catre o parte din mass-media.
Care a fost greseala dl-ului Basescu?! Faptul ca nu a reusit sa stavileasca aceasta dusmanie vadita adresata lui, neanticipandu-i amploarea. La urma urmei dl. Basescu este presedintele ambelor Romanii de care vorbea dl. Nastase. Faptul ca a neglijat o jumatate, exercitand prea putina diplomatie, ba mai mult – dandu-le apa la moara contestatarilor – l-a aruncat pe acesta in dizgratia definitiva a celor ce nu l-au votat niciodata si nu il vor vota nici de acum incolo.
2. Si-a facut mai multi dusmani decat aliati. Este clar! In politica nu poti sa nu ai dusmani. Este un non-sens sa iti doresti ca alesul tau sa se inteleaga bine cu toti. Starea conflictuala a dl-ului Basescu i-a adus multe beneficii in anii de primarie si de lupta in cadrul PD. S-a facut temut, a fost ferm si, tocmai fara aceasta caracteristica a domniei sale, nu ar fi ajuns presedinte al Romaniei.
Din pacate nu a mai stiut unde sa se opreasca. Invingandu-i pe Petre Roman, Adrian Nastase, Sorin Oprescu, Mircea Geoana, destabilizand un intreg guvern, Traian Basescu si-a atras antipatia multor politicieni. Nu aici este vina sa, in definitiv nu trebuia sa-si ceara scuze ca i-a invins pe toti dintre acestia. Greseala a fost ca nu a contrabalansat, cautand sa isi faca cat mai multi aliati pe scena politica si nu numai. Din pacate a si pierdut cativa dintre acestia, raportul de forte fiind, oricat de puternic pare Traian Basescu, clar dezechilibrat.
3. A pierdut Bucuresti-ul. Poate una dintre cele mai mari greseli ale domniei sale a fost aceea ca a si-a pierdut sustinerea capitalei. O adevarata reduta portocalie, alegandu-l de 2 ori consecutiv ca primar si inca o data ca presedinte, Bucuresti-ul prefera acum sa nu mai voteze. Nici un presedinte nu se poate considera cu adevarat legitim daca nu are votul capitalei. Cu o economie aproape cat a tuturor celorlalte la un loc, Bucuresti-ul si-a luat ochii de la Traian Basescu, iar acesta i-a neglijat.
Investirea lui Adrian Videanu pe postul lasat vacant de domnia sa in 2005, a fost neinspirata. Faptul ca nu l-a sustinut concret pe acesta sau ca nu l-a avertizat pe dl. Videanu la ce se înhamă, reprezinta o mare scapare a presedintelui. Cu un Bucuresti fidel, Traian Basescu era acum pe jumatate ales. In situatia de fata insa, acelasi Traian Basescu isi cauta devotamentul electoral in mediul rural.
4. A pierdut elitele. Dupa cum am mai subliniat, Traian Basescu a fost singurul presedinte al Romaniei ales deopotriva atat de mediul urban, mediul rural, elite, tineri, clasa de mijloc, batrani. Dintre aceste categorii, elitele sunt extrem de importante, nu prin ponderea lor in rezultatul votului, ci prin legitimitatea pe care i-o confera. Atunci cand esti sustinut de mai-marii intelectuali ai tarii ai o recomandare extrem de solida. Influenta pe care acestia o pot exercita in randul celorlalte categorii sociale este decisiva.
Traian Basescu nu a stiut sa pretuiasca acest lucru. Sigur ca nu si-a indepartat toti intelectualii, dar a reusit cumva sa ii imparta si pe acestia in anti si pro Basescu. Trebuie spus ca la aceasta a contribuit si inconstanta proverbiala a unor oameni care nu au prea multa rabdare: dl. Plesu a abdicat inainte sa porneasca cum trebuie la drum, asa cum o mai facuse si in trecut in alte functii; dl. Dinescu nu o sa poata sustine un om politic mai mult de cateva luni pentru ca se plictiseste; dl. Hurezeanu nu-l mai poate sustine pe dl. Basescu prin prisma trustului media la care activeaza si exemplele pot continua.
Dar pe langa acestia, mai sunt si elitele societatii, sustinatorii muţi ai presedintelui: doctorii, profesorii, cercetatorii, inginerii. Aceasta este adevarata miza. Pentru ca un om cu o pregatire scolara mediocra (selectiva) sa se bucure de sustinerea elitelor este o mare victorie si presupune ca acel om – in speţă Traian Basescu – sa aiba alte calitati reale apreciate de niste oameni cu o capacitate de discernamant superioara. Dl. Basescu nu a putut sa gestioneze situatia, exact ca si cum un om simplu nu ar stii ce sa faca cu o suma mare de bani. Numai ca dl. Basescu nu este chiar un om simplu…
5. A dat impresia ca nu stie sa isi pastreze oamenii apropiati. Daca ne aruncam o privire la echipa cu care a castigat si cu care a pornit la drum dl Basescu, vom descoperi mari schimbari. Adriana Saftoiu, Andrei Plesu, Cosmin Gusa, Renate Weber sunt numai cateva nume dintre care au parasit corabia marinarului.
In fapt Traian Basescu nu a ramas singur. Dar, nenominalizand oameni cu cel putin aceeasi notoriatate pentru functiile lasate vacante, a dat impresia ca este singur si ca si-a indepartat toti apropiatii. Traian Basescu ar fi trebuit sa accentueze ideea unei administratii Basescu la Cotroceni, nu sa lase impresia ca tot ce face, face pe cont propriu. La urma urmei, o echipa bine pregatita, de profesionisti, tinara poate oferi mai multa credibilitate decat imaginea unui “singur impotriva tuturor”.
6. Numirea dl-ului Tariceanu in postul de prim-ministru. Singura data cand flerul de politian al presedintelui chiar nu trebuia sa dea gres a fost atunci cand l-a investit pe C.P. Tariceanu. Era clar ca proaspatul presedinte trebuia sa aiba neaparat un om cu care sa se inteleaga perfect in fruntea guvernului. Cu care sa colaboreze permanent.
Este imposibil de crezut ca nu s-ar fi gasit un alt prim-ministru din aripa portocalie a PNL-ului. Dl. Stolojan poarta jumatate din vina pentru acest lucru. Era pentru prima data in democratie cand Romania chiar se bucura de o coalitie solida de dreapta si momentul nu trebuia ratat.
Dl. Tariceanu, oricat de bine profesional este pregatit, nu avea/are anturajul ca sa il recomande intr-un guvern incoruptibil. Din acest punct de vedere era un Nastase mai mic. Din pacate Traian Basescu nu a vazut acest lucru, a avut incredere in C.P. Tariceanu si orgoliul i-a tradat pe amandoi.
Dl. Basescu intrase astfel intr-un cerc vicios: daca l-ar fi acceptat pe prim-ministrul liberal asa cum este, ar fi fost acuzat mai devreme sau mai tarziu ca nu este diferit de Ion Iliescu, ca este tolerant; neacceptandu-l, a infruntat criticile celor ce il caracterizau ca fiind necooperant, conflictual si orgolios.
7. Derapajele. Dl. Basescu, prin excelenta un om jovial, sincer si carismatic, este foarte imprevizibil. Ceea ce nu a inteles dumnealui in prima faza este ca functia de presedinte trebuie sa se dezica de calitatea de om. Dl. Basescu a vrut sa nu para demagogic, a inteles ca trebuie sa fie o carte deschisa pentru electorat, si in virtutea acestei idei nu a scapat nici o ocazie de a fi el insusi.
Din pacate insa, ca presedinte, nu te poti afisa cu personaje ca G. Becali la aceeasi masa si sa scapi nebiciuit. Nu te poti duce sa-ti faci cumparaturile fara sa-ti asumi statutul de persoana publica si sa suporti orice ziarist, indiferent de etnia din care face parte si de insistenta acestuia. Sigur, circula si multe povesti: faptul ca este stingher la intrunirile externe, faptul ca face prea multe glume la aceleasi intrevederi etc. Presa interpreteaza si exploateaza orice ar considera ei ca este in neregula.
Niciodata nu i-am vazut pe domnii Iliescu sau Constantinescu urmariti atat de indeaproape sau monitorizat la fiecare miscare asa cum presa procedeaza cu dl Basescu. Neavand repere la acest nivel nu putem spune daca presedintele Basescu se pricepe sau nu. Stim cu totii ca nu exista o scoala de presedinti, cel putin nu in Romania, prin urmare este pueril sa-l judecam pe dl. Basescu prin prisma comportamentului sau la intalniri externe.
Cu toate acestea, limbajul colorat, discursurile hazardate si promisiunile necumpatate (gen Piata Universitatii) au aruncat pe buna dreptate asupra domniei sale o imagine destul de greu de reparat. Totusi dl. Basescu a indreptat situatia in ultimul an de mandat cand, vazand ca 80% din presa este potrivnica, si-a dat seama ca trebuie sa aduca mult echilibru in tot ceea ce zice si ce face. Este atent la fiecare gest si cuvant, aparitiile in media sunt mai rare, stie ca este vanat de presa si i se interpreteaza orice virgula din discurs.
8. Nu a profitat la maximum de episodul 322. Imaginea coalizarii parlamentarilor contra presedintelui incoruptibil si reformist este exact cum a ajuns peste hotare episodul referendumului pentru demiterea presedintelui. Este exact de ceea ce avea nevoie presedintele pentru a sintetiza cat se poate de fidel situatia de pe scena politica romaneasca.
Campania dl-lui Basescu pentru referendum a fost geniala, a folosit mesajele perfecte pentru o astfel de situatie. Referendumul mai mult l-a intarit decat l-a destabilizat. Cu toate acestea, presedintele a coborat tonul imediat dupa referendum cand ar fi trebuit sa porneasca o adevarata cruciada impotriva parlamentarilor. Ar fi trebuit sa explice foarte riguros, nu pe scena in Piata Universitatii, ce s-a intamplat de fapt atunci, cine a avut interesul sa-l demita din functie si, in primul rand, care sunt acele interese. Dl. Basescu s-a multumit sa rasufle usurat si sa caracterizeze destul de abstract si de cliseic in loc sa arate punctual si sa nominalizeze.
Vrem nu vrem, acesta este Traian Basescu: omul contrastelor, un caracter puternic, cu mult mai mult decat o singura faţă. Cu greseli. Cu orgoliu. Dar vine intrebarea: vrem un presedinte afânat, molatec, bolnavicios, bleg, cuminte sau unul care da cu pumnul in masa, care isi mentine pozitia indiferent de care este aceasta, care este dispus sa riste si care baga parlamentul (cea mai corupta institutie a tarii) in sedinte?! Conceptul de presedinte jucator a fost inventat de Traian Basescu si, desi criticat, va fi preluat mai departe de succesorii sai. Pentru ca, din punctul de vedere al rolului institutiei pe care o conduce, Traian Basescu a ridicat stacheta destul de sus. Intr-o tara in care parlamentul lasa mult de dorit la capitolul eficienta si incoruptibilitate, rolul presedintelui este hotarator.











In nici caz un bleg care sa isi dea cu dreptu-n stangu si la primul scandal sa isi bage capul in nisip!
Alternativele (cel putin pentru mine), la alegerile prezidentiale sunt aproape inexistente. Ceea ce e cam trist!
De bine de rau Basescu e un om politic ferm – care se poate impune…
Prietene sunt blocat. Excelent scris, analiza la sange. Am sa preiau fragmente de la tine plus un pare link.
Cred ca un portocaliu trebuie sa il vada pe Basescu asa cum l-ai descris tu.
Inca odata, bravo.
Multumesc, multumesc
. O sa revin si cu lucrurile bune ale sale, asa cum ti-am mai zis.
Alerik la mine pe blog e furtuna.
Nu esti simpatizat pentru ca ai spus ca presedintele a facut greseli.
Mai ca imi vine sa il postez cu totul.
Cel mai tare ma amuza ca eu, ca sustinator puternic al lui Basescu (si pe blog si in cercurile de prieteni) sunt pentru prima oara acuzat ca il critic.
Totodata ma bucura faptul ca Basescu inca are sustinere. Chiar vehementa. Desi uneori oarba. Asta ne da sperante, nu?!
Si da, ai dreptate! Probabil nimeni nu a citit de la un cap la celalalt postul meu. O fi si vina mea ca nu m-am exprimat cum trebuie
Nu sunt de acord cu tine…pe alocuri. S-o luam pe rand
La punctul unu – Din contra, departe de-a fi o greseala, impartirea societati in pro si anti l-a facut pe Basescu cine e. Adica un lider fara adversar. E maximum din ce-si poate dori un om politic si lui basescu i-a iesit. Nu spun ca-i bine pentru societate spun doar ca asta l-a ridicat. Pe de alta parte, vina polarizarii o poarta in primul rand societatea romaneasca care habar n-are ce-i aia democratie,politica si ce sa ceara de la lideri…Dar asta e deja alta discutie.
Revin la Basescu si ale lui greseli.
Spui mai departe, la punctul doi, ca si-a facut prea multi dusmani…Pai, nu prea a avut de ales. Obiectivul politic al lui Basescu a fost sa ridice PD, sa-l faca o forta pe scena politica. Planul initial era inghitirea liberalilor (discutiile despre fuziune de pe vremea aliantei daca le mai tii minte). Planul a esuat si atunci s-a preferat detasarea completa de liberali, inspirata de altfel caci a dus PD in sondaje la peste 30%. Si daca era destept si lasa PLD-ul lui Stolojan in pace sa evolueze singur, acum avea doua partide “in curte”, iar PNL probabil undeva pe la 10%. Aici, parerea mea este ca a gresit.
La punctul trei cu Bucurestiul -sunt de acord ca Videanu a fost o alegere neinspirata, dar nu stiu cat si daca Basescu a pierdut Bucurestiul. In ultimul sondaj pe Bucuresti – prin iunie- era pe primul loc, daca mai tin eu bine minte. Oricum bucurestenii il plac pe Oprescu tocmai ca e pe acelasi profil cu Basescu. De asta a pierdut Blaga si nu fiind ca s-a crezut in autostrazi suspendate..
La 4 si 5 sunt prea multe de spus si nu se poate judeca asa en gross. Plesu de pilda, intr-un interviu in Adevarul de azi-pe care ti-l recomand- explica destul de frumos cum e cu intelectualii lui Basescu si cum o intoarce de multe ori presa ca la Ploiesti. la fel si cu apropiatii-colaboratorii: unii au plecat ca i-a injurat Basescu (de Plesu,Dinescu asa sustine), altii au tradat ei (vezi Saftoaica si aminteste-ti momentul in care a plecat de la Cotro – in prag de referendum), altii au avut probleme(nevasta lui Anghelescu- ala care s-a sinucis sau Udrea cu scandalul EVZ) altii au plecat la PE (vezi Preda, vezi Stolojan) si tot asa. Chestia asta cu “nu-si tine colaboratorii” e mai mult un stereotip…
La 6 -numirea lui Tariceanu nu mai insist ca-i chestie de PR. Tariceanu i-a fost necesar lui Basescu. Foarte necesar. Pentru bubuiala! In schimb, cred ca o mare greseala a fost numirea lui Boc si pactul cu social-democratii. Sunt enorm de multe de spus aici si nu mai intru in detalii, dar cred ca a jucat gresit la momentul respectiv.
la punctul 7 sunt de acord, numai ca le amesteci cu externele – care sunt deja alta poveste. Si aici cred ca se judeca extrem de simplist si i se reproseaza lui Basescu o marginalizare care este de fapt a intregii Romanii…Politica externa nu se bazeaza pe prietenii intre sefi de stat, ci pe interese.
si am ajuns si la 8. Si aici ar fi mult de discutat cu ceea ce s-a intamplat in mod real la suspendare si faptul ca basescu refuza sa vorbeasca si acum despre asta indica ca au fost niste ape foarte tulburi atunci. In fine. Astea sunt opiniile mele poate nu si cele mai avizate sau pertinente
P.S. sper ca ai apreciat efortul meu de a scrie numele intregi…
depinde din ce parte a lunetei privesti lucrurile, son !
Multumesc Diana pentru observatiile tale destul de pertinente.
Am scapat cate ceva, este adevarat, probabil o sa fac in curand o completare la cele ce am scris bazata si pe comentul tau.
Oricum, ideea este sa se vorbeasca la rece si sa se analizeze corect ceea ce a facut/n-a facut presedintele. Desigur ca uneori este greu sa ne suprimam subiectivismul, dar macar sa ramanem cu decenta.
@Niku: sunt pacifist
Dar te asigur ca sunt si o sa raman pe baricadele portocalii
Gata, ma enervasi.
Lumea nu se poate detasa cu privire la acest post de blog.
Lume, lume, e un mod de a te baga in cealalta tabara si de a judeca cat mai obiectiv cu putinta.
Pot fi de acord ca Alerik greseste in toate cele 8 puncte, ca nu a nuanta suficient, ca nu sunt erori fundamentale.
De fapt a lansat o dezbatere evidenta, desteapta si mai ales a identificat minusurile.
Numai afland unde ai gresit poti sa repari erorile anterioare.
Colega, ma voi grabi sa fac eu un post despre calitatile lui Traian Basescu. De ce? Pentru ca inca odata, lumea te declara eretic daca iesi din dogma.
Chiar te rog sa scrii despre calitatile lui Basescu. Sa vezi atunci ce-or sa ne atace…:D
[...] aici si aici de greselile pe care consider ca Traian Basescu le-a facut de-a lungul mandatului sau. Ca orice om [...]