Facea apel la un moment dat dl. Turcescu, dupa alegerile din 2004, la liniste. Zicea dumnealui ca tara are nevoie de liniste pe scena politica. Se pare ca la noi agitatia creaza haos.

El a vorbit, el a auzit. Nu numai ca nu s-a facut liniste, murmurul s-a amplificat, a devenit ţipăt. Vorba domnului Banciu, decibelul este unitatea de masura a multora dintre politicienii nostrii, urechile noastre fiind atrofiate si desensibilizate. Nu mai putem sesiza o soapta, nu mai putem observa un şuier. Comunicam prin tipete, urlete; dezbatem sacadat pe criterii primare: care duce mai mult, care zbiara mai tare, care latra mai gros.

Bunul simt se considera a fi slabiciune, smecheria – o virtute maxima. Mai mult, ne alimentam din aceasta stare perpetua de neliniste. Comparanad cu anii 2000-2004, atunci cand, daca nu stiai cum sa vorbesti erai brusc sau treptat marginalizat, acum suntem in alta epoca.

Epoca schimbului de informatie prin freamat, clocot, exces de tonalitate. Epoca dezbaterii prin non-argumentatie,  si vociferare.

Tot ce putem spera este ca pana la urma oamenii vizati vor ragusi. Si daca vor urla in continuare, ragusiti fiind si, bineinteles si mai derenjanti, sa speram ca vor ramane muţi. Speranta moare ultima. Problema e ca toti ne alimentam din aceasta stare de neliniste.

Sursa foto: www.brandflakesforbreakfast.com