Acesta este un post scris la jumatatea lunii Februarie, pe baza unui articol aparut in The Economist.

Campania electorala din Statele Unite si tot ceea ce a implicat aceasta – analize politice din mass-media, virale, evenimente s.a. – au avut un singur scop: dl. Barack Obama sa fie ales presedinte al SUA. Astfel s-a ajuns la situatii in care si cele mai prestigioase publicatii de politica din lume dar si cei mai obiectivi analisti de profil sa faca front comun pentru indeplinirea scopului. Cu toate acestea, nu se poate spune ca a fost o campanie “murdara”: nimeni nu a fost neaparat impotriva dl-lui McCain, insa majoritatea formatorilor de opinie l-au sustinut frenetic pe actualul presedinte.

Isteria creata a dus la ridicarea asteptarilor vis-a-vis de administratia Obama pe culmi destul de inalte. “Luna de miere” a trecut ceva mai repede decat s-ar fi asteptat multa lume, dar tinand cont de gravitatea situatiei economice americane, nu este deloc surprinzator.

Surprinzatoare este insa analiza obiectiva, de data aceasta, din The Economist (cititi aici) cu privire la administratia Obama intr-un context extrem de actual: elaborarea si aplicarea planului anti-criza. Se pare ca presedintele democrat este victima propriilor “arme”: sperantele pe care si le-a format sunt disproportionate, cu alte cuvinte obiectivele mult asteptatului plan sunt, se pare, disproportionate. Incep astfel sa apara reale probleme de incredere acolo unde chiar neincrederea este unul dintre principalele simptome ale crizei eonomico-financiare.

Pe scurt,  principala dificultate in redresarea economiei SUA nu o reprezinta lipsa banilor, ci mai degraba incapacitatea acestora de a diminua efectele crizei altfel decat numai pe termen scurt. Banii nu rezolva chiar totul. Sistemul financiar-bancar din SUA este putred, mecanismele acestuia fiind total dereglate. Fara politici de “reparare” a acestui sistem, banii ar fi bagati intr-o gaura neagra. Este ca atunci cand unui bolnav de cancer pulmonar i se aplica tratamente si i se prescriu medicamente costisitoare, dar acesta inca fumeaza.

Conform The Economist administratia Obama a pierdut ocazia de a face primul si cel mai important pas pentru infrangerea crizei ; si aceasta nu pentru ca planul nu a fost adoptat in congres, ci – dupa cum bine spunea dl. Paul Krugman (laureat al premiului Nobel pentru Economie, unul dintre sustinatorii principali ai lui Obama) “victoria din congres se simte mai degraba ca o infrangere”. Mult laudatele abilitati de negociator si diplomat ale presedintelui SUA nu au dus la rezultatul scontat, legea privind planul “de salvare” tranformandu-se intr-o confruntare interna atat in cadrul Partidului Democrat cat si in cadrul congresului. Chiar daca a fost adoptat, planul in varianta finala este “ciuntit”, fiind rezultatul negocierii politice dintre cele doua mari formatiuni din congres.

Dar care sunt principalele doua aspecte ale acestui plan:

• Impulsul financiar, larg dezbatut, negociat la 789 miliarde $, suma destinata redresarii sistemului financiar-bancar;
• Planul de reorganizare a sistemului financiar, caracterizat de economisti ca fiind dezordonat, plan elaborat si sustinut de insusi Tim Geithner, secretarul trezoreriei SUA

Ca orice plan, pe hartie pare buna abordarea. Cu toate acestea, conform analistilor The Economist, se pare ca lipsa de decizie si de curaj in adoptarea solutiilor radicale, incapacitatea de a seta obiective realiste precum si anumite minus-uri evidente ale acestui plan – impiedica punerea in aplicare a tratamentului.

Printre punctele slabe ale proiectului analistii amintesc de faptul ca cea mai mare parte din suma vehiculata (789 miliarde $) urmeaza a fi “pompata” in economie incepand cu 2010; mai mult decat atat – pe baza eficientei economice a tarii. Cu alte cuvinte, se garanteaza cu o suma de bani care urmeaza, pe baza unor proiectii si prognoze economice, sa fie produsa in urmatorii ani. Dar aceasta nu ar fi marea problema, ci tocmai sus-amintitul sistem financiar stricat si costisitor ar constitui o mare piedica. Se pare ca istoria economica recenta (Japonia in anii ’90) confirma faptul ca inainte ca o economie sa se poata redresa, trebuia ca bilanturile financiare ale marilor institutii bancare sa fie restructurate, iar bancile cu probleme (datorii mari, insolvabilitate) sa fie redresate sau eliminate.

Mai exact se vorbeste de 2 trilioane $ – suma estimata a reprezenta   cumulul de credite neperformate si pierderile aferente. Mai mult    decat atat, bilanturile bancilor sunt infestate de “asset-uri” toxice de sute de miliarde de dolari: ipoteci greu de estimat, nevalorificabile practic in lichiditati, precum si altfel de credite (de consum, auto) care nu au acoperire. Mai mult decat atat, acestea nu reprezinta decat o parte din caracatita crizei: se mai adauga componente financiare complexe, pachete de servicii - de la ipoteci la carduri de credit cumulate si transformate in lichiditati pe piata interbancara pe timpul avantului sub-prime, toate acestea contribuind la ridicarea gradului de toxicitate al economiei americane.

Una dintre pozele pentru care Damon Winter de la New York Times a primit premiul Pulitzer pentru fotografie, fiind premiata o suita de poze cu Barack Obama.  Sursa foto: digitaljournal.com

Lucrurile fiind atat de complicate, este destul de evident ca sunt necesare solutii radicale. Deocamdata insa nu se stie – sau mai exact dl Geithner nu a mentionat – cum se va proceda cu nationalizarea bancilor insolvente, cum vor fi aerisite bilanturile acestora. Ideea unui fond de investitie public-privat, care sa preia activele toxice ale bancilor este destul de vag definita si nici macar promisiunea posibilitatii de finantare ieftina – desi apreciata, nu mareste interesul investitorilor pentru moment.

In numar de doua ar fi cauzele, ambele sumbre, ale ezitarilor administratiei Obama :

Una dintre ele se refera chiar la acele asteptari ridicate ale presedintelui american, asteptari care nu sunt corect administrate si nici conforme cu realitatea. Acest lucru poate accentua neincrederea.

O a doua cauza il implica pe secretarul trezoreriei SUA: lipsa de coerenta si claritate in explicarea planului poate deriva din ezitarile acestuia, teama de a lua decizii drastice si de a cere congresului sumele de bani necesare.

Chiar daca in momentul de fata se cunosc cauzele crizei la nivel mondial, iar procesul extinderii acesteia este analizat la fiecare minut, este totusi cale lunga pana la a se cunoaste acele mecanisme care sa duca la redresarea situatiei. Chiar daca bani ar fi. Insa problema consta de acum inainte mai mult in identificarea si stabilirea prioritatilor, decat in rezolvarea lipsei de lichiditati. Se trece astfel intr-o noua etapa a crizei. Vom vedea cine va avea initiativa de succes a rezolvarii acesteia.

Update: Intre timp, Dl Obama a afirmat ca asistam la inceputul sfarsitului crizei. Adica se intrevede luminita de la capatul tunelului. Sa speram insa ca tunelul va fi mult mai scurt decat cel autohton.