Inspirat de isprava lui Barack Obama, ingamfarea m-a impins intr-o noapte sa aspir si eu la un trofeu scandinav. Cum nici usturoi n-am mancat si nici negru nu sunt, am devenit umil deodata, gandindu-ma ca nu sunt demn de un eventual Nobel. Exista un altul in tara asta, chiar daca nu demn – ci tocmai umil – care ar trebui sa fie medaliat.

Nu a pus capat rasismului in Balcani si nici unui razboi. A scris cateva carti prin prisma profesiei pe care o are. Nu se impune, dar nu e vina lui. In schimb indura, precum antrenorii oaspeti in Giulesti, dusuri reci si calde – in general infecte – de flegme.

I-a placut mai mult sa oficieze cununii si sa inaugereze parcuri decat sa numeasca ministrii sau sa-i remanieze. Sunt sigur ca ar fi putut sa le faca pe toate odata, dar legea nu i-a permis. Poarta palton, vorbeste repede.

Nici macar Victor Ciorbea nu a generat atatea misto-uri. Emil Boc – caci despre el este vorba – este omul cu cele mai multe injuraturi pe centimetru patrat pe care le-a vazut politica noastra.

Dar Emil Boc mai are ceva. Ceva ce ar trebui sa fie un  je ne sais quoi pentru electoratul roman in aceste timpuri tulburi, un afrodisiac perfid care sa il faca pe acesta irezistibil; care sa il propulseze pe Traian Basescu: dl. Boc este, inainte de toate, incoruptibil.

Jenati de lipsa de simt jmecheresc a domniei sale, tindem sa-l trecem pe dl. Boc pe lista incompetentilor post-decembristi: alaturi de Victor Ciorbea, de Nicolae Vacaroiu, de Radu Vasile si de inegalabilul Adrian Nastase.

Bine a zis mai-marele nostru analist sportivo-cinema-psiho-socio-politico-paranoia C.T. Popescu: si noua ne trebuie un Obama.

E adevarat. Numai ca inainte ne-ar trebui un Abraham Lincoln. Apoi un Nixon si, cu voia dvs, un Clinton. Sa nu fim lacomi.