Pe timpuri de crestere economica puternica, asa cum Romania a avut in perioada 2005-2008, este simplu sa fii manager. Bancile crediteaza relativ usor, planul de afaceri nici macar nu trebuie sa fie unul realist, potentialul pietei se poate dovedi facil pe baza cresterilor industriei respective. Din aceste cauze, marketingul managerilor romani cu afaceri mici aflate in plina crestere a reprezentat o notiune destul de abstracta. Comunicarea cu piata se facea inertial, inca sunt companii puternice in Romania care au un site (daca au!) de prin anii 2000, 2001.

Bineinteles ca aceeasi patroni au neglijat total politica de personal. Unii dintre ei chiar au oferit training-uri insa totodata si niste contracte cvasi-dubioase prin care cei pregatiti erau legati o anumita perioada de companie, in caz contrar urmand sa plateasca echivalentul in bani al traingu-lui. Alti angajatori, cei mai multi dintre acestia, nici macar nu s-au gandit sa-si pregateasca in vreun fel oamenii, avand pretentii exagerate de cele mai multe ori de la niste proaspat-absolventi sau angajati fara nici un fel de experienta pe jobul respectiv.

Bineinteles acestia sunt managerii care ani la rand s-au plans de lipsa de forta de munca, de slaba calitate a oamenilor angajati, de pretentiile exagerate a acestora. Afacerile le cresteau oricum, apareau in reviste la rubrici de genul “managerul lunii” cu “afaceri super ingenioase care au crescut cu 30-40% anual”.

In fapt, un manager de calitate se distinge pe timp de criza. Este usor sa-ti cresti afacerea atunci cand tendinta pietei este clar in crestere. Atunci cand creditarea catre populatie explodeaza, veniturile acestora cresc constant, nivelul de trai creste, iar apetitul pentru consum este de nestavilit – trebuie sa fii cu adevarat dezastruos ca afacerea ta sa nu urmeze un trend crescator.

Astazi, managerii de succes de ieri descopera marketingul, realizand pliante si lasandu-le sub stergatoarele masinilor. Isi bat angajatii la cap sa dea 100 de telefoane pe zi, crezand ca vanzarile directe o sa-i scoata din faliment. Renunta la cheltuielile inutile, descopera fara voie conceptul de optimizare a costurilor. Se uita nostalgici la cifrele din lunile trecute si dau din umeri zicand: “n-avem ce face. E criza!”. Nu se considera manageri slabi, ci ghinionisti. Anii trecuti nuse considerau manageri norocosi, ci foarte buni.

Cei mai multi dintre ei fac aceleasi greseli ca si in trecut: nu gandesc pe termen lung. Isi streseaza la maximum angajatii, daca nu cumva nu i-a si dat deja afara. Comunica foarte putin cu ei la modul construtiv, uitand ca acum un an se rugau de acestia sa lucreze pentru ei. Uitand sau nedorind sa creada ca pana la urma criza o sa treaca scutindu-i de faliment, patronii romanii isi arunca de cele mai multe ori in suturi angajatii, promovandu-si imaginea de angajatori de evitat.

Peste 2, 3 ani ii vom auzi sau citi in revistele de business pe acestia cum se plang de faptul ca nu gasesc oamenii potriviti, profesionistii mult-doriti si ca afacerile lor stagneaza din cauza asta. In nici un caz nu va fi vina lor.

Acum cateva saptamani imi povestea o prietena angajata in Romania cum, la un training in Germania, patronii romani din industria respectiva (servicii pentru companii) au beneficiat de un sfat cat se poate de clar si de pretios: “Angajatori, aveti grija de oamenii vostri!”. In mod cert  sunt necesare concedieri, dar conteaza foarte mult modul in care acestea sunt facute. Sa lasi loc de buna ziua pe vreme de criza poate fi cea mai ieftina si la indemana tactica in astfel de situatii. Daca dupa cativa ani in care angajatii si-au perfectionat abilitatile si s-au specializat in domeniu sunt aruncati ca niste masele stricate, asta inseamna inconstienta si revenirea la anii ‘90. Daca se vor salva de la faliment, aceeasi manageri vor trebui sa angajeze oameni noi, pe care sa-i pregateasca minutios, consumand resurse importante de bani si timp.

Cu certitudine criza are si beneficiile sale. Va transforma macar o parte din capitalismul acesta salbatic intr-un mediu ceva mai sanatos. Ii va face mai constienti macar pe cativa dintre patronii romani si le va reduce din ingamfarea de care au dat dovada in ultimii ani. Angajatii  mai au insa pana sa se simta pe deplin protejati intr-o lume a patronilor ahtiati dupa castiguri usoare, cu investitii minime si sclavi in loc de forta de munca.